Intotdeauna am incercat sa deslusesc sufletul fenomenelor asezate in existenta. Pornind de la un vis nedeslusit, in care dansam alaturi de aratari fantomatice pe o melodie tanguitoare si obsesiva in jurul notei sol, am trait amintirea unor scrieri ale misteriosului H. P. Lovecraft – intoarceri fictive, adesea bizare, in dimensiunea genealogica a vietii.
Uneori, lucrurile imi apar ca si matrici reconstructive ale realitatii, siruri de ecuatii diferentiale sau functii continue - guvernare aroganta a unei matematici elegante, comparabila cu o reprezentatie de balet. Oamenii sunt parametri interesanti, care nu pot fi evaluati de catre ingradirile tehnice ale fluxurilor energetice ordonate. Am comparat unii oameni cu fractalii, teoria haosului fiind mai apropiata de realitate, insa unele sisteme sunt atat de complexe, incat este imposibil să fie surprinse in toate variabilele lor.
Simt parfumuri si sunete, ca si punti de legatura cu trairi aparent pierdute in labirintul de dureri experimentale, iubesc intens, de neigradit in descrieri exhaustive, daruiesc, ma ranesc si zambesc cu amaraciune intelegatoare, iar unele experiente personale imi amintesc de o zicere a lui Paul Rival: toata ceremonia a fost fum, iar dupa spectacol nu ai ramas cu nimic... parafrazez, de buna seama.
Nu cred in realitatea mortii, chiar daca i-am simtit zambetul ademenitor, circumscriu fenomenul in reprezentari satirice, recuperate din amintirile copilariei.
Ma fascineaza expresia: miracolul vietii, taina iubirii, ingerii albastri, si faptul ca s-ar putea sa ma insel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu