Aminteste-ti ca relatia cea mai buna este aceea in care iubirea voastra,
unul pentru altul, este mai mare decat nevoia voastra, unul de celalalt.
unul pentru altul, este mai mare decat nevoia voastra, unul de celalalt.
ἀγάπη, este dragostea capabila de sacrificiu de sine, sacrificiu complet care ajunge pana la moarte, sacrificiu facut chiar si pentru aceia care urasc si se impotrivesc in totalitate persoanei care iubeste. Acest lucru este descris in Romani 5:7-8:
Pentru un om neprihanit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefacatorul lui poate ca s-ar gasi cineva sa moara. Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.
Iar prima parte a versetului 10 spune: Caci, daca atunci cand eram vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Sau... Aceasta este dragostea ἀγάπη! Noi umblam pe o cale total opusa cailor lui Dumnezeu, dusmani Lui si pacatosi si, totusi, Dumnezeu ne-a iubit in asa masura ca a murit, moarte pe care noi o meritam. El a iubit toata omenirea, cu toate ca stia ca o mare parte nu vor primi niciodata dragostea Lui, intorcandu-se la pacatele lor. Biblia spune ca nu exista nici un om neprihanit (Romani 3.10). Dar haideti sa nu gandim niciodata ca am avea vreo neprihanire in noi, care sa merite dragostea lui Dumnezeu. El nu a murit pentru neprihaniti, ci pentru pacatosi ca mine si ca tine. Aceasta este o dragoste complet straina felului in care omul iubeste, sau in care ar fi capabil sa iubeasca; este o dragoste divina. Aceste versete ne spun ca majoritatea nu am fi capabili de sacrificiu de sine indeajuns sa murim pentru cineva care este bun si nu merita nimic rau, cu atat mai putin pentru cineva care ne dezamageste sau raneste...vesnici ucigasi de vise. Aceasta depaseste capacitatea omeneasca. In ce priveste dragostea ἀγάπη, dragostea fata de noi insine este mult mai mare decat dragostea fata de altii. Noi iubim pentru ca vrem sa fim iubiti. Este o dragoste egoista.
Pentru a intelege cu adevarat dragostea ἀγάπη , priveste spre cruce.
Cred ca trebuie sa ne oprim sa incercam a castiga dragostea lui Dumnezeu si sa ajungem la concluzia ca nu este nimic bun in noi, nimic care sa merite dragostea Lui. Adesea nu suntem capabili sa adunam acele calitati care sa justifice iubirea cu care ne poarta cineva in inima. Multi avem aceasta idee totalmente distorsionata despre "oameni buni" si "oameni mai putin buni" si ca Dumnezeu ii iubeste doar pe "oamenii buni". Ca urmare, incercam sa fim "crestini buni" pentru ca Dumnezeu sa ne iubeasca si, de obicei, nu reusim sa ne incadram in standardul pe care noi il stabilim si ca rezultat ajungem sa simtim ca Dumnezeu se indeparteaza constant de noi...Dumnezeu nu imi mai vorbeste. Nu vreau sa incurajez pacatul prin asta. Incerc doar sa arat ca dragostea lui Dumnezeu nu depinde de ceea ce noi facem, sau de vreo calitate pe care o avem. Noi nu vom putea fi niciodata destul de buni ca sa castigam dragostea lui Dumnezeu, pentru ca dragostea lui Dumnezeu nu poate fi castigata. Dragostea Lui este neconditionata si nelimitata. Bine ar fi sa intelegem acest lucru inainte de a putea experimenta dragostea Lui fata de noi si inainte de a indrazni sa afirmam ca iubim. Imi amintesc de cartea lui Paul Ferrini, Iubire fara conditii, si gandindu-ma la lucrurile minunate culese de acolo, imi dau seama ce pustiu gol de iubire a fost sufletul meu!
Cand incepem sa intelegem dragostea neconditionata, capabila de orice sacrificiu pe care Dumnezeu o are pentru noi, vom putea sa raspundem intrebarilor cu care traim. Imposibil, ai putea sa te gandesti. Cum as putea sa iL imit pe Dumnezeu? Cum as putea sa iubesc cum m-a iubit El? Nu pot sa o fac! Este o chemare prea inalta. Cum poate Dumnezeu sa ne ceara atat de mult? Multi dintre noi nu intelegem cu adevarat ceea ce ni se cere de fapt. Majoritatea observam ca, de cand am fost mantuiti, avem o dragoste crescanda pentru ceilalti, dar suntem constienti de limitele noastre. De obicei, ii iubim pe aceia care ne iubesc si nu pretind prea multe de la noi. Ce se intampla cu cei care ne ucid? Acesta este punctul in care majoritatea dintre noi isi ating limitele. Dar Iisus ne cere sa ne depasim limitele.
Care este raspunsul nostru cel mai la indemana? Suntem de acord cu Cuvantul in inimile noastre si ne dam silinta sa-l implinim. Putem chiar sa-i sfatuim pe altii sa-si iubeasca dusmanii si putem, plini de neprihanire de sine, sa aratam esecurile fratilor si surorilor noastre de a respecta aceste cuvinte ale Domnului. Dar cand suntem noi in aceeasi situatie, ce facem? Intr-un oarecare fel vedem situatia noastra ca fiind unica, cerem scuze pentru lasitatea noastra, pentru lipsa noastra de dragoste si mergem mai departe cu propria viata, fara a fi cu adevarat in stare sa intelegem aceasta dragoste de care vorbeste Iisus si pe care o cere de la noi. Este oare posibil sa iubim asa cum ne-a iubit Hristos? Eu cred ca raspunsul este si da si nu. El nu ne-ar cere ceva imposibil, deci concluzia ar fi ca avem capacitatea de a iubi in felul acesta. Dar cred ca este imposibil, daca ne bazam pe propria noastra abilitate. Aceasta abilitate, de a iubi cu o dragoste neconditionata, gata de sacrificiu, poate veni doar ca vesnica dariure din partea Duhului, pentru cel care e capabil de-a ascunde in inima un inger.
Izvorul iubirii este in tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu