Care a fost atitudinea lui Hristos cand a umblat pe pamant? De umilinta. Daca cineva a avut motiv sa se laude, acela a fost Iisus. Dar El ce-a facut? A luat chip de rob. Intr-o ocazie, El a spalat chiar picioarele ucenicilor Sai ca un servitor al acelor timpuri. Si, in cele din urma, S-a smerit pana acolo ca a murit pentru pacatele intregii lumi. Iisus a trait o viata de iubire perfecta. Nu a fost niciodata plin de mandrie; a trait o viata de slujitor. El a spus:
"...Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi" (Matei 20.28). "Daca vrea cineva sa fie cel dintai, trebuie sa fie cel mai de pe urma din toti si slujitorul tuturor!" (Marcu 9.35).
Aceasta ar trebui sa ne fie atitudinea, in viziunea lui Hristos. Dupa cum este spus in Filipeni 2. 3,4: "Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta; ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai presus de el insusi. Fiecare din voi sa se uite nu [numai] la foloasele lui, ci si la foloasele altora."
Cum ti-L inchipui pe Dumnezeu? Il vezi ca pe cineva caruia putin ii pasa de ceea ce fac sau vorbesc oamenii? Crezi ca El ignora atrocitatile care au loc azi in lume? La urma urmei, daca I-ar pasa cu adevarat, nu ar face El ceva sa le opreasca? Unii asteapta si spera cu disperare ca Dumnezeu sa ignore macar pacatul din viata lor. Asteaptarea este fundalul static al nemultumirii perpetue.
Biblia, cred eu, ne arata foarte clar ca Dumnezeu este Cel care tine socoteala celor ce se intampla in lume, precum si a fiecarui detaliu a vietii noastre. In Apocalipsa citim:
„Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pamantul si cerul au fugit dinaintea Lui, si nu s-a mai gasit loc pentru ele. Si am vazut pe morti, mari si mici, stand in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea...Oricine n-a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc. (Apocalipsa 20. 11-12, 15)
Nu are importanta daca Dumnezeu are sau nu carti in sensul literal. Ideea este ca El tine socoteala vietilor noastre. Acest lucru este clar ilustrat aici unde se vorbeste despre "marele tron alb al judecatii"
In 1 Corinteni 13 vedem urmatorul atribut al dragostei pe care Pavel, inspirat fiind de Duhul Sfant, ni-l enumera. La sfarsitul versetului 5 se spune ca "dragostea nu se gandeste la rau". Haide sa iti definesc acum cele doua cuvinte pentru a putea intelege mai bine acest coltisor de scriptura. Primul cuvant este "gandeste". Cuvantul grec este αιτιολογία, ceea ce inseamna a calcula, a lua in calcul, a rationa. Al doilea cuvant este "rau" care in greaca este κακός. Ceea ce inseamna distructiv sau vatamator.
Deci am putea interpreta acest pasaj astfel: "dragostea nu ia in considerare vatamarea pe care a suferit-o". Aceasta vatamare sau "rau" nu este, in mod necesar fizica, ci poate fi deasemenea, o vatamare sufleteasca. Poate veni in urma unor insulte, critici, tradari, acuzatii false, sau chiar si fiind doar, in mod voit, ignorati.
Sunt sigur ca toti am fost, intr-un moment sau altul al vietii, raniti de cineva. Poate cineva, caruia te-ai destainuit, a povestit si altora acele probleme sensibile, exagerand pentru a face povestirea mai dramatica. Sau poate parintii, profesorii sau sefii in mod constant te criticau in ceea ce spuneai sau faceai, sau poate chiar in felul in care aratai. Nu are sens sa amintesc felul in care te poate rani un iubit sau o iubita. Aceasta poate fi o pozitie foarte dureroasa si solitara.
Putem fi raniti in multe feluri. Dar intrebarea este, cum reactionam atunci cand ni s-a facut un rau? Actionam in dragoste? Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate (v.4). Si, dupa cum am vazut candva, dragostea nu se manie (v.5). Odata cu studierea acestui indemn (dragostea nu se gandeste la rau) incepem, sper, sa intelegem mai clar caile dragostei in aceste situatii in care suntem raniti de cei din jur.
Poate, ca si tu ai inca lista ta neagra cu cei care te-au ranit sau ti-au facut rau... foarte bine. Si de fiecare data cand ii vezi, lista ta se deschide la pagina respectiva, pe care este scris despre acel moment in care te-au ranit, sau te-au insultat. Atunci incepi sa retraiesti acele momente si mania pe care ai simtit-o fata de acea persoana. Vrei cu toata fiinta ta ca acea persoana sa simta aceeasi durere pe care ti-a provocat-o... si o va simti cu siguranta... Esti fericit? Nu cred.
Aceasta lista neagra te impiedica sa ai vreodata o inima iubitoare fata de acea persoana. (Imi aduc aminte de ce imi spunea Catelusul schiop, pe vremea cand priveam lumea cu ochi mirati: ...si- as putea sa-l musc odata/ de picior, sa ma razbun // dar il las sa vada/ raul, ca un biet catel/ are inima mai buna/ decat a avut-o el.)
Cum echilibram, aceasta lista neagra, aceasta carte de conturi? Raspunsul este iertare. La un moment dat, Petru vine la Iisus si Il intreaba:
"'...Doamne de cate ori sa iert pe fratele Meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?' Iisus i-a zis: 'Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte.'"
Iisus continua printr-o parabola, sa sublinieze ceea ce i-a spus lui Petru:
"De aceea, Imparatia cerurilor se aseamana cu un imparat, care a vrut sa se socoteasca cu robii sai. A inceput sa faca socoteala. Si i-au adus pe unul, care ii datora zece mii de dinari. Fiindca el n-avea cu ce plati, stapanul lui a poruncit sa-l vanda pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui si tot ce avea si sa se plateasca datoria. Robul s-a aruncat la pamant, i s-a inchinat, si a zis: 'Doamne, mai ingaduieste-ma, si-ti voi plati tot.' Stapanul robului aceluia, facandu-i-se mila de el, i-a dat drumul, si i-a iertat datoria.!" (Matei 18.21-27)
Cum a lichidat imparatul datoria robului sau? A iertat-o pur si simplu. Dar povestea continua. Acest rob, care a fost iertat, s-a intalnit cu cineva care ii datora o suta de dinari. El i-a cerut acestuia sa-i plateasca datoria, dar cand datornicul i-a cerut indurare, robul, cel iertat de stapanul sau, l-a aruncat pe acela in inchisoare.
Cum ni se aplica noua aceasta parabola, in lumina versetului pe care tocmai il studiem? Cred ca Iisus ne da un mesaj foarte clar cu privire la iertare. Marea iertare care ne-a fost acordata de catre Domnul nostru ar trebui sa ne indemne sa iertam la randul nostru pe cei care pacatuiesc impotriva noastra. Ar trebui sa observam raportul dintre sumele datorate in aceasta parabola. Suma care ii era datorata acestui rob era minuscula in comparatie cu suma pe care el o datora stapanului si de care a fost iertat. Daca am putea sa realizam cat de mult ne-a iertat Dumnezeu, ne-ar fi mult mai usor sa-i iertam pe altii. Problema noastra este ca nu vedem propria noastra decadere si cat suntem de nedemni de iertarea lui Dumnezeu. Nimic din noi nu merita mila Lui. Doar pentru ca Iisus a ispasit pedeapsa ce ni se cuvenea, Dumnezeu poate acum sa nu ne ia in considerare pacatele.
"...ca adica, Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor..." (2Corinteni 5:19)
"Ferice de omul, caruia nu-i tine Domnul in seama pacatul!"(Romani 4.8)
Ce drept avem sa contabilizam pacatele care sunt facute impotriva noastra, atunci cand Dumnezeu nu le ia in considerare pe ale noastre? Trebuie sa incepem sa ne lichidam aceste "datorii" prin iertare. A umbla in dragostea lui Dumnezeu inseamna a trai cu o atitudine iertatoare. Facand aceasta, altii vor vedea in noi dragostea, pentru ca "dragostea nu se gandeste la rau." Bine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu